Și noi participăm la sfințirea numelui lui Dumnezeu (IPS Bartolomeu Anania)
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Particula Carele nu este cunoscutul pronume relativ Care, ci, în limbajul bisericesc, echivalentul lui cel care sau cel ce, adică un determinativ cu valoare de apoziţie. Dacă expresia ar suna: Tatăl nostru Care eşti în ceruri, aceasta ar însemna că-I spunem astfel spre a-L deosebi de un tată care nu este în ceruri. Spunând însă: Carele eşti în ceruri, înseamnă că “a fi în ceruri” face parte din identitatea Sa (aşa cum, de pildă, determinativul cel Mare face parte din identitatea Sfântului Ştefan).
Numele lui Dumnezeu e sfânt prin definiţie. V’am vorbit cândva despre ce înseamnă a-L binecuvânta pe Dumnezeu. Aici e ceva asemănător. A sfinţi numele lui Dumnezeu este a-I rosti întotdeauna numele cu sentimentul că şi noi participăm, prin iubire, la sfinţenia Lui, că numele Său se sfinţeşte înlăuntrul nostru. Altfel, poate fi răceală “ştiinţifică”, deferență, respect, şi nimic mai mult.
(IPS Bartolomeu Anania – Tâlcuire la rugăciunea Tatăl Nostru)
"Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. Deci voi aşa să vă rugaţi:
