Tatăl Nostru

Tâlcuiri ale Sfinților Părinți la rugăciunea Domnească

Omul este întrebare (Olivier Clement)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta;facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Nu Dumnezeu este Cel care ispiteste, “Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni”, spune sfântul Iacob (1, 13). E o atitudine semiticã dacã spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lãsa sã cãdem în ispitã.

Despre ce “ispitã” este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii – si sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî – care se naste din ceea ce sfântul Maxim Mãrturisitorul numeste “teama ascunsã de moarte”. Atunci avem nevoie de dusmani, pentru a proiecta asupra lor aceastã neliniste fundamentalã. Pe aceasta trebuie s-o demascãm printr-o memorie lucidã a mortii, anamnezã la capãtul cãreia vom gãsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viatã. Transformarea totalã a nelinistii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare mãsurã, sã ne iubim vrãjmasii, urmând porunca, initial de neînteles, a lui Iisus.

Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afecteazã toate epocile crestinismului, din moment ce suntem în vremea din urmã, de la Întrupare si Cincizecime încoace: “Ati auzit cã vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum multi antihristi s-au arãtat” (1 Ioan 2, 18). Poate cã acest mister se clarificã în epoca noastrã, care este cu adevãrat o apocalipsã în istorie si care dã la ivealã atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru cã este epoca noastrã: nu mai “apocalipticã” decât multe altele (ne dãm seama de asta studiind crizele trecutului).

Marea apostazie nu este neapãrat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, Îl cautã pe Dumnezeu în felul lor. În fata durerii lumii existã si un ateism al compasiunii, care negresit îsi gãseste locul în Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrabã sã te simti vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice întrebare, despãrtit de tainã, incapabil de neliniste si uimire.

Nu numai absenta lui Dumnezeu, ignoranta împãcatã, dar mai ales captarea dorintei de absolut, de niste parodii atroce si seducãtoare: magie, droguri, paroxisme, tortura si erotismul, strâns legate, de altfel, betii totalitare de altãdatã (vorbesc de Europa), transformarea actualã a religiilor în ideologii, înlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, în atâtea forme ale artei contemporane, în atâtea medii sectare, invazia parapsihologiei si a ocultismului care vor permite mâine fascinarea maselor de cãtre falsi fãcãtori de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat în pustie.

Mã gândesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde îl vedem pe Antihrist mare reformator social si spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care oferã omenirii “semne si minuni”. Mã gândesc si la “ultimul om” al lui Nietzsche în prologul lui Zarathustra: Am avut privilegiul sã-l întâlnesc si sã-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov si al lui Stalker, printre altele. Îmi spunea cã în zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii sã nu-si mai punã întrebãri. Si cã s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face sã înteleagã cã omul este întrebare. Îmi spunea si cât se simtea de singur.

Trebuie sã rãmânem oameni ai nelinistii si ai uimirii, nu sã ne amãgim cu idoli si cuvinte, trebuie sã rãmânem oameni care îsi pun întrebãri, chiar si cu pretul unei oarecari nebunii. De ce Bisericile n-au putut sã-i primeascã pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare n-a venit timpul ca Biserica sã ofere un loc celor care pun întrebãri?

“Nu ne lãsa sã cãdem în ispitã”: în ispita de a Te uita, de a ne considera vindecati de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt întotdeauna grotesc.

(Tatăl nostru – Tâlcuire de Olivier Clement)

Advertisements

Single Post Navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: