Tatăl Nostru

Tâlcuiri ale Sfinților Părinți la rugăciunea Domnească

Archive for the category “Facă-se voia Ta (versetul 5)”

Împãrãția unde se face voia lui Dumnezeu “nu este din aceastã lume” și nu în istorie se va realiza (Olivier Clement)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Voia lui Dumnezeu nu este o vointã juridicã ci un influx de viatã, ceea ce dã existentã si o înnoieste când aceasta se rãtãceste. Voia lui Dumnezeu este mai întâi creatia însãsi, universul întreg sustinut de ideile-voințe, de logoi, de cuvintele eterne ale lui Dumnezeu-Profetul. Apoi ea este istoria mântuirii, dialogul dramatic de iubire dintre Dumnezeu si umanitate, pentru ca “toti oamenii sã se mântuiascã”, subliniazã întâia Epistolã cãtre Timotei. De aceea trebuie “sã ne rugãm zilnic pentru ca toti sã se mântuiascã”; sã ne rugãm pentru toti cei “care nu stiu, nu vor sau nu pot sã se roage” asa cum le cerea cãlugãrilor sãi patriarhul Iustinian al României.

Voia lui Dumnezeu nu se face. Lumea, frumoasã si bunã, cum spune Facerea, este cufundatã în orori. Lumina existã, citim în prologul lui Ioan, dar existã si întunericul.

Atotputernicia lui Dumnezeu este aceea a iubirii. Si cum iubirea nu se poate impune fãrã sã se nege pe sine, aceastã atotputernicie – în stare sã creeze fiinte care-o pot refuza – aceastã atotputernicie este si o atotslãbiciune.

Ea nu poate actiona decât asupra inimilor care, în mod liber, se deschid spre luminã. Dumnezeu respectã libertatea omului, asa cum a respectat-o pe a îngerului.

Dar pentru ca ea sã nu fie biruitã de întuneric, El se întrupeazã si coboarã în moarte, în iad, pentru ca sã existe de aici înainte un loc unde vointa omului sã se poatã uni cu vointa divinã. Acest loc e Hristos. În Hristos, vointa umanã s-a alãturat cu durere si bucurie vointei Tatãlui. Întru cel Înviat, stând la dreapta Tatãlui, voia lui Dumnezeu se împlineste pe pãmânt, ca si în cer.

De aceea este de ajuns sã aderãm la Hristos cu toatã fiinta noastrã. “Veniti la Mine toti cei osteniti si împovãrati si Eu vã voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastrã si învãtati-vã de la Mine cã sunt blând si smerit cu inima si veti gãsi odihnã sufletelor voastre. Cã jugul Meu e bun si povara Mea este usoarã” (Mt. 11, 28-30). Împãrãtia unde se face voia lui Dumnezeu precum în cer asa si pe pãmânt “nu este din aceastã lume” si nu în istorie se va realiza ea. Rugãciunea pentru a se face voia lui Dumnezeu ne dã astfel, despre politicã, o nuantã de ironie, de realism si rãbdare, ea laicizeazã exercitiul puterii, relativizeazã ideologiile si entuziasmele istoriei – istoria fortelor colective, în sens marxist. Într-o primã etapã, nu visãm sã transformãm societatea în paradis, ci luptãm, pentru ca ea sã nu devinã un iad, sã-i mentinem echilibrele necesare, cã e vorba de “separarea puterilor” a lui Montesquieu, sau dechecks and balance, din conceptia anglo-saxonã – si protestantã – despre Stat. Omul rugãciunii si al sperantei evitã pe cât se poate, atât cinismul conservatorilor, buna gestionare a relelor zise inevitabile (pentru ceilalti!), cât si amãrãciunea revolutionarilor, pe care în mod sigur îi dezamãgesc revolutiile, cele nefãcute, ca si cele prea bine fãcute. El stie cã nu se va sfârsi niciodatã cu prostia si cu ura, dar nu e un motiv sã se resemneze.

În acelasi timp, trebuie sã spunem, odatã cu Serghei Bulgakov, cã “istoria nu este un culoar vid”. Aceastã imensã fortã de viatã, de viatã adevãratã pe care Învierea a adus-o în lume si care se revarsã din potirul euharistic si din rugãciunile sfintilor, nu lucreazã numai în destinele individuale. Societatea si cultura, si ele sunt dimensiuni ale persoanei si ale relatiei interpersonale.

Crestinãtatea a încercat o sfintire a culturii, nu fãrã succes, dar a îngrãdit din ce în ce mai mult libertatea. Astãzi tine de bisericã sã se elibereze de nostalgii, de vointe de putere, pentru a deveni sau a redeveni acel pãmânt tainic de unde se vor ridica pãdurile viitorului. Nu singurã de altfel, ci în colaborare cu toate cercetãrile convergente, cu cele crestine întâi de toate, cu toate asteptãrile si intuițiile culturii contemporane: fie cã e vorba de noile reflectii despre drepturile omului, de acea metanoia abia schițatã a unei filosofii în care ceea ce nu este lucrãturã a neantului se ocupã de relatie si de chip, fie cã e vorba despre deschiderile stiintei sau despre critica economismului.

Odatã cu prãbusirea ideologiilor si cu evolutia nihilismului, vine vremea unui crestinism creator. Gânditori altfel necrestini, ca Gramsci si Foucault, ne-au sugerat cã adevãrata infrastructurã a istoriei este cultura. Iar noi stim bine, cultura, cu conditia sã nu devinã un fals, se hrãneste din spiritual. Ea ca si în tectonica “plãcilor”: e suficient ca plãcile cele mai profunde ale scoartei terestre sã se miste cu câtiva milimetri pentru ca la suprafatã sã aibã loc cutremure. Adevãratele revolutii sunt revolutiile spiritului, spunea Berdiaev.

“Revolutia constiintelor”, spune astãzi episcopul Irineu al Cretei. Gânditorii religiosi, mai ales francezi si rusi din prima jumãtate a secolului, au deschis drumuri, au adus o inspiratie.

În anii care vin va trebui sã aparã initiative si propuneri crestine în chiar interiorul societãtii civile si al culturii. Va fi important cã însisi crestinii, pe cât posibil în grupuri sau sustinuti de comunitãtile bisericesti, sã propunã noi atitudini, sã inventeze noi forme de viatã si de muncã în profesia lor, la scoalã, la tribunal, în spitale, în cartierele urâteniei si ale mizeriei, unde încolteste violenta…

Nu va exista niciodatã, decât poate ca un ideal si ca un catalizator, o “civilizatie a iubirii”. Va exista întotdeauna, în viata colectivã, un fond de impulsuri irationale, pe care trebuie sã stim sã le stãpânim, sã le folosim, sã le controlãm (si aici machiavelicii moderati si lucizi fac mai mult decât naivii mânjiti cu sentimentalisme).

Numai sfintenia este cea care poate vindeca rãul din rãdãcinã. Dar sfintenia trebuie, ca si Evanghelia, sã introducã în societate o tensiune, un ferment sau o ranã care sã constituie însusi locul libertãtii spiritului. Si dacã nu poate exista o “civilizatie a comuniunii” depline si definitive, trebuie sã deschidem neobosit aceea ce se numeste în Franta, pe poduri si sosele, “cãi de micã comunicatie”!

(Tatăl nostru – Tâlcuire de Olivier Clement)

Voia lui Dumnezeu se cere realizată pe pământ după etalonul ceresc (IPS Bartolomeu Anania)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Desigur, e vorba aici de cerul spiritual (exprimat, de cele mai multe ori, prin pluralul ceruri). Cerul spiritual este populat de îngeri, fiinţe necorporale, create de Dumnezeu mai înainte de a fi făcut lumea materială. V’am vorbit despre ei. Acum vreau doar să menţionez că îngerii se caracterizează printr’o totală şi superbă supunere faţă de Creatorul lor, pe Care neîncetat Îl laudă şi pe Care Îl slujesc în misiunile speciale primite de la El. Ei însumează etalonul de plinire a voii lui Dumnezeu.

Avem însă un exemplu mult mai la îndemână, pe care-l cunoaştem din Sfintele Scripturi: Însuşi Fiul lui Dumnezeu, cea de a doua Persoană a Sfintei Treimi, Carele din Tatăl S’a născut mai înainte de toţi vecii şi întrupat, din voia Părintelui Său, în persoana lui Iisus Hristos, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire.

Întrebat de către ucenicii Săi, lângă fântâna lui Iacob, dacă a mâncat ceva în ziua aceea, Iisus le răspunde: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M’a trimis şi să-I împlinesc lucrarea. Iar în altă împrejurare: Nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimis (1 Rm 13,12). Desigur, nici pe departe nu poate fi vorba de constrângere, ci de iubire consensuală. Iisus-omul Îşi pune de acord propria-I voinţa cu aceea a Tatălui chiar şi în momentul extrem când, în noaptea din grădina Ghetsimani, are în față spectrul paharului crâncen al chinurilor pe cruce: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Pentru că, imediat, să-şi revină şi să exclame: Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.

Voia lui Dumnezeu însă se cere realizată pe pământ după etalonul ceresc. Or, noi, oamenii, pământenii, nu suntem nici îngeri, nici Iisus. După căderea şi alungarea din rai a protopărinţilor noştri, Dumnezeu a văzut că răutatea oamenilor s’a mărit pe pământ şi că toată închipuirea din gândul inimii lor era fără’ncetare numai spre rău, aşa cum ni se spune în Cartea Facerii. Se pare că de atunci nu s’a schimbat nimic, dar Dumnezeu Îşi ţine făgăduinţa de a nu mai nimici omenirea prin potop. Într-adevăr, nu a mai trimis potop, dar L-a trimis pe Fiul Său ca să ne înveţe ce e de făcut.

Simplu: Nu tot cel ce-Mi va zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Voia Tatălui, însă, aşa cum am văzut, este şi voia Fiului. Iată ce ne spune Acesta: Porunca nouă vă dau: Să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum v’am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii. Dar poruncă nu este doar pentru apostoli, ci pentru fiecare din noi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta…, iar pe aproapele tău, că pe tine însuţi. Porunca însă, în această formulă, e mult prea generală. Omul vrea să ştie în ce anume constă iubirea de aproapele.

Ne-o spune tot Iisus, într-o formula pe cât de cuprinzătoare pe atât de simplă, încât e la îndemâna oricui: Pe toate câte vreţi să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceţi-le şi voi lor; că aceasta este legea şi profeţii. Iar Pavel conchide: Iubirea e plinirea legii. Şi tot Pavel ne vine în ajutor, nouă, celor ce trăim după rânduielile acestui veac (prin„veac” înţelegându-se lumea contingenta, cea de sub timp), îndemnându-ne: Şi nu vă potriviţi acestui veac, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu: ce este bun şi bineplăcut şi desăvârşit. Aşadar, dacă ajungi la înnoirea minţii, adică la spiritul de discernământ, nu-ţi mai trebuie nici un tratat de morală pentru a şti care este voia lui Dumnezeu.

(IPS Bartolomeu Anania – Tâlcuire la rugăciunea Tatăl Nostru)

Să trăim pe pământ ca şi cum am trăi în cer (Sf. Ioan Gură de Aur)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Ai văzut ce urmare minunată! Ne poruncise să dorim bunătăţile viitoare şi să ne grăbim pentru plecarea noastră dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmpla asta şi locuim aici, ne porunceşte să ne dăm toată silinţa ca să vieţuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: “Trebuie să doriţi cerurile şi cele din ceruri!”; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să trăim pe pământ, ca şi cum am trăi în cer; să ne grăbim să facem aşa totul. Şi pentru acestea să-L rugăm pe Stăpânul nostru.

Nimic nu ne împiedica să ajungem la viaţa desăvârşită a puterilor celor de sus, chiar dacă locuim pe pământ; că e cu putinţă ca acela care trăieşte aici să facă totul ca şi cum ar şi fi acolo.

Cererea aceasta vrea să spună: “După cum acolo sus în cer toate se petrec fără de nici o piedică, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac şi cu toţii se supun – că “sunt puternici în virtute – spune psalmistul – făcând cuvântul Lui” (Ps. 102, 21) -, tot aşa învredniceşte-ne şi pe noi oamenii să nu facem pe jumătate voinţa Ta, ci să o împlinim în întregime, aşa cum Tu voieşti!”.

Ai văzut că ne-a învăţat să fim modeşti, arătându-ne că virtutea nu se datorează numai râvnei noastre, ci şi harului de sus? Şi iarăşi, ne-a poruncit ca fiecare din noi, când ne rugăm, să ne rugăm şi pentru binele întregii lumi. Că Domnul n-a spus: “Facă-se voia Ta în mine sau în noi”, ci: “Facă-se voia Ta pretutindeni pe pământ”, ca să dispară înşelăciunea, să se sădească adevărul, să se stârpească orice păcat, să se întoarcă din nou virtutea, să nu mai fie nici o deosebire între pământ şi cer. “Dacă s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus – deşi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru că pământul ne-ar arăta alţi îngeri”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Tâlcuire la Tatăl Nostru)

Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă (Sf. Nicolae Velimirovici)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Cerul şi pământul sânt ţarinile Tale, Tată. Pe una dintre ţarini semeni stele şi îngeri, iar pe cealaltă – spini şi oameni. Stelele se mişcă potrivit voii Tale. Îngerii cântă la stele ca la nişte harfe, potrivit voii Tale. Dar omul întâlneşte alt om şi întreabă: „Ce este voia lui Dumnezeu?” Până când n-are să ştie omul voia Ta? Până când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii şi cu stelele, dar, iată, şi spinii sânt mai presus de el.

Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii şi cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului şi Dătătorule al voii, dă-i omului voia Ta. Voia Ta este înţeleaptă şi limpede şi sfântă. Această voie mişcă cerurile: de ce n-ar mişca şi pământul, care faţă de cer e ca o picătură într’un ocean? Voia Ta este înţeleaptă. Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer şi ştiu că stelele se mişcă aşa cum s-au mişcat mii de ani, întotdeauna după aceeaşi lege, şi că aduc vara şi iarna atunci când trebuie.

Cu înţelepciune lucrând, Tu nu eşti niciodată ostenit, Tatăl nostru. Nici un lucru nebunesc nu‑şi află loc vreodată în planul Tău. Tu eşti la fel de proaspăt în înţelepciune şi bunătate acum ca şi în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astăzi. Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă. Sfinţenia este nedespărţită de Tine cum sântem noi nedespărţiţi de aer. Tot ce nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată.

Noi ne rugăm Ţie, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oamenilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă ca voia Ta, şi când toate făpturile de pe pământ se vor mişca în împreună-glăsuire cu stelele de pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele:

Doamne, învaţă-ne!
Dumnezeule, călăuzeşte-ne!
Tată, mântuieşte-ne!

(Sfântul Nicolae Velimirovici – Tâlcuire la rugăciunea “Tatăl Nostru” | Editura Predania)

Post Navigation