Tatăl Nostru

Tâlcuiri ale Sfinților Părinți la rugăciunea Domnească

Archive for the category “Pâinea noastră, cea spre ființă (versetul 7)”

“Pâinea noastră cea de toate zilele” este ceea ce mã ține în viațã (Olivier Clement)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta;facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Îi cerem lui Dumnezeu pâinea noastrã, pâinea cea pentru noi, pâinea de care acum avem nevoie. Facem ceea ce trebuie sã facem pentru a avea, pentru a o câstiga cinstit, prin muncã, într-o civilizatie pe cât posibil cinstitã (e un punct asupra cãruia voi reveni). Totusi, o cerem lui Dumnezeu, ca pe un dar si har. Pâinea este ceea ce mã tine în viatã. Or, faptul de a continua sã trãiesc presupune o întrepãtrundere incredibilã de circumstante favorabile, acumulate de-a lungul zecilor de ani. As fi putut sau ar fi trebuit sã mor de atâtea ori: rãzboi, accident, cancer, insuficientã cardiacã, tentativã de sinucidere – sau mai stiu eu ce? O persoanã sau alta, al cãrei chip, voce sau rugãciune pentru mine reprezintã si ele pâinea cea de toate zilele, poate pieri dintr-un moment în altul. Altcineva, un copil poate, pe care as vrea sã-l apãr si sã-l ghidez în viatã, îmi scapã cu desãvârsire.

Nu existã decât douã iesiri: fie spaima, si toate mijloacele de a o evita rãmân fãrã succes, o stim bine. Fie rugãciunea: pâinea noastrã cea pe care ne-o asigurã o întreagã civilizatie – hrana, îmbrãcãmintea, locuinta, securitatea, aceastã pâine pe care ne-o dã acel fragil echilibru biologic sau psihologic, aceastã pâine constând si în atâtea afecte si amprente din care se hrãneste sufletul nostru, recunoastem cã o avem de la Tine: dã-ne-o nouã astãzi. Sau pur si simplu: dã-ne nouã ziua cea de astãzi. Sau dacã vrei sã ne-o iei, ia-ne-o. Dacã este voia Ta, voi muri astãzi, sunt un slujitor nefolositor, elibereazã-mã din acest joc ciudat si strãin, în fond… (Iov 1, 20-21).

Astfel, sã privim fiecare zi ca pe o zi de har. Si mai mult decât atât. Noi cerem astãzi aceastã subzistentã, ca pe pâinea care “vine”, adicã pâinea Împãrãtiei. Or, pâinea Împãrãtiei este Euharistia. Ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu este tocmai sã primim orice pâine, orice mijloc de subzistentã, ca si cum ar fi Euharistia, adicã împãrtãsirea cu Trupul sãu, cu prezenta Sa. În mistica evreieascã se spune cã prezenta, numitã schekhinah, este exilatã, din cauza orbirii noastre, în taina fiintelor si a lucrurilor.

Sarcina zilnicã a celui credincios este sã descopere si sã scoatã la ivealã scânteile Prezentei, pentru ca ele sã regãseascã focul originar, nu abandonând materia, ci transfigurând-o.

În A douãzeci si cincea orã de Virgil Gheorghiu vedem un tãran român mâncând cu gravitate, atentie si recunostintã, ca si cum s-ar împãrtãsi. Când masa este sãrbãtoare a întâlnirii, aspectul euharistic sporeste. “Dati multumire pentru toate”, spune Pavel (n.tr. euharistie = multumire).

Existã un anumit mod de a ne spãla, de a ne îmbrãca, de a ne hrãni, cu hranã sau cu frumusete, un anumit fel de a-l întâmpina pe celãlalt, un fel euharistic. Si cred cã mai existã un mod euharistic de a ne duce la bun sfârsit treburile zilnice, asa cum sunt ele, monotone, grele, mereu aceleasi (în fond, textul rugãciunii Tatãl nostru vorbeste de pâine, nu de vin, iar pâinea contine ideea de necesitate); e nevoie de putinã detasare si pur si simplu sã nu uitãm de Dumnezeu, chiar dacã nu-I putem aduce decât oboseala, epuizarea si, la limitã, incapacitatea noastrã de a dãrui.

Ajutã-ne sã descoperim în fiintele, lucrurile si situatiile actuale, chipul si cuvântul lui Hristos Cel Care vine.

Traditia ortodoxã ne învatã invocarea Sfântului Duh înaintea oricãrei treburi de oarecare importantã, iar la sfârsitul ei, cinstirea Maicii lui Dumnezeu: ea este maica pe care n-o mai avem, sau pe care nici n-am avut-o, e mângâierea pe care am asteptat-o din partea femeii – desigur, în zadar, cãci si femeia simte nevoia sã fie mângâiatã -, ea este deja cu totul în Împãrãtia lui Dumnezeu si ne ajutã sã trecem si noi pe celãlalt mal, ea este, într-o persoanã creatã, sinteza tuturor formelor de tandrete si frumusete. Faptul de a cere pâine sugereazã ceea ce ar trebui sã fie legãtura noastrã cu pãmântul, cãci pâinea înseamnã pãmântul muncit de om. Omul, sau va distruge pãmântul, sau va face din el o Euharistie.

Pãmântul nu este o divinitate, tehnica a smuls ideea de persoanã din pântecele pãmântului-mamã. Dar nu este nici numai un ansamblu de energii ce pot fi folosite orbeste, la risc; astãzi întelegem bine acest lucru. În ceea ce priveste legãtura omului cu pãmântul, crestinii trebuie sã propunã o altã atitudine, nu aceea a unui economism sau ecologism, oarbe si una si cealaltã, ci pe aceea a unei responsabilitãti iubitoare si, încetul cu încetul, transfiguratoare. “Terra-mamã, sora noastrã”, cum minunat spunea sfântul Francisc de Asissi. Sora noastrã, logodnica noastrã, pe care trebuie s-o întâmpinãm cu un respect nemãrginit, pentru ca ea sã ne dea nu numai pâinea cea de toate zilele, ci pâinea cea plãmãditã cu toatã mireasma Împãrãtiei.

Cererea de pâine, dacã vrem s-o spunem fãrã inconstientã sau ipocrizie, ne impune o altã exigentã: aceea de a împãrti cu celãlalt. Comuniunea euharisticã este o pãrtãsie, este inseparabilã de aceea a altarului, spunea sfântul Ioan Gurã de Aur. Socialismul ateu, comunismul persecutor au apãrut si pentru cã lumea crestinã n-a stiut sã împartã; pentru cã a pãstrat “taina altarului”, uitând-o pe aceea a “fratelui”. Drama, se stie, continuã si se agraveazã astãzi la scarã planetarã.

Trebuie sã practicãm aceastã pãrtãsie, mai întâi de la om la om, de la o familie la alta, în cadrul parohiilor noastre care ar fi de dorit sã se transforme în adevãrate comunitãti. Trebuie s-o începem în mediul nostru de viatã, s-o punem în valoare în luãrile noastre de pozitie civice, la scarã nationalã, în respectul si primirea strãinului, a emigrantului, pentru a-l asimila si în acelasi timp pentru a-i pãstra propria-i culturã, dacã aceasta este dorinta lui. Si de asemenea, repet, la scara întregii umanitãti.

Putem sã visãm, sã propunem, sã precizãm o ordine economicã mondialã. Avem nevoie de economisti rigurosi si realisti, dar capabili sã-si punã stiinta în slujba rugãciunii: dã-ne nouã, tuturor oamenilor, pâinea cea de trebuintã, si fã ca ea sã fie si pâine a Împãrãtiei, pâinea bunãvoirii frãtesti si a frumusetii.

Vorbind de viata cotidianã, trebuie sã înmultim cu rãbdare tocmai aceste mici realizãri, atât în societãtile bogate cât si în cele sãrace, ce pot fi puse astfel în dialog. Se cere mai ales sã adoptãm un nou stil de viatã al cãrui exemplu îl putem da noi însine, un stil bazat pe limitarea voluntarã a propriului consum, în folosul împãrtirii cu ceilalti…

(Tatăl nostru – Tâlcuire de Olivier Clement)

Advertisements

Îi cerem Domnului hrana pentru o zi, cât ne trebuie astăzi (IPS Bartolomeu Anania)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Mai cerem: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. E singura cerere din Rugăciunea Domnească în care Îi solicităm lui Dumnezeu ceva material. Aşa interpretează şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Cu toate acestea, există încă păreri că o traducere corectă ar trebui să formuleze: pâinea noastră cea spre fiinţă, aşa cum ne-a parvenit din timpuri mai vechi şi mai răzleţe (cum este, de pildă, cantarea Tatăl nostru de Anton Pann, pe care o cunoaşteţi). Există şi unele trimiteri la păreri patristice, cum că pâinea ar avea un sens spiritual, chiar euharistic. Dacă ar fi aşa, nu poate fi evitată consecinţa împărtăşirii zilnice, o temă pe care o voi aborda la vremea ei.

Provocat de o controversă recentă, am cercetat bine şi cu de-amănuntul această problemă şi am ajuns la concluzia că termenul original grecesc nu suferă o altă traducere decât zilnic, cotidian, de toate zilele (adică de fiecare zi). Prin această rugăciune Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea pâinea (adică hrana materială) pentru o zi, atât cât ne trebuie astăzi, ceea ce se leagă de îndemnul Mântuitorului: Nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga. Prin urmare, cerând şi dobândind necesarul, evităm stresul goanei după acumulări şi îmbuibare. Notez şi faptul că Pâinea euharistică se obţine din pâinea materială, sub formă de prescură, extrasă sărbătoreşte din hrana noastră zilnică.

(IPS Bartolomeu Anania – Tâlcuire la rugăciunea “Tatăl Nostru”)

Nu vă cer nepătimirea îngerilor pentru că aveţi nevoie de hrana cea de toate zilele (Sf. Ioan Gură de Aur)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Ce înseamnă cuvintele: “Pâinea noastră cea de toate zilele”? Înseamnă: pâinea noastră cea din fiecare zi.

Pentru că Domnul spusese să ne rugăm: “Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, poruncind să împlinim şi noi poruncile pe care le împlinesc îngerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogorământ slăbiciunii firii omeneşti, pentru că grăieşte oamenilor îmbrăcaţi cu trup, supuşi nevoilor firii omeneşti, care nu pot avea aceeaşi nepătimire ca îngerii.

Vă cer şi vouă, oamenilor, spune Domnul, să-Mi îndepliniţi poruncile Mele în chip desăvârşit ca şi îngerii, dar nu vă cer nepătimirea îngerilor, pentru că nu vă îngăduie tirania firii omeneşti, pentru că aveţi nevoie de hrana cea de toate zilele!”.

Uită-mi-te câta duhovnicie este şi în cele trupeşti! Nu ne-a poruncit să ne rugăm nici pentru averi, nici pentru desfătări, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astăzi, ca să nu ne îngrijim de ziua cea de mâine! De aceea a şi adăugat: “Pâinea cea de toate zilele”, adică pâinea care ne trebuie astăzi pentru hrana noastră.

Şi nu S-a mulţumit numai cu acest cuvânt, ci a adăugat şi un altul după acesta, spunând: “Dă-ne-o nouă astăzi”, pentru ca să nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grijă zilei de mâine. Pentru ce să te îngrijeşti de ea, odată ce nu ştii de vei vedea ziua de mâine? Porunca aceasta a dat-o şi mai târziu, spunând: “Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” (Matei 6, 34).

Hristos vrea ca noi să fim sprinteni şi întraripaţi şi să-i dăm atâta firii cât nevoia firii o cere de la noi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Tâlcuire la Tatăl Nostru)

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. (Sf. Nicolae Velimirovici)

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Cine dă trup, acela dă şi suflet, şi cine dă văzduh, acela dă şi pâine. Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă. Cine va lumina feţele lor dimineaţa dacă nu Tu, cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii? Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în ţarina Ta? Cu ce am putea să împrospătăm această ţarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineaţă? Cum i-am da viaţă dacă nu cu lumina Ta şi cu văzduhul Tău? Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai făcut-o Tu?

Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că sântem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist? Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei flămânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine şi mai drept dacă s’ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei. Nu poate fi voia Ta să-ţi dea mulţumită un singur om, în timp ce sute Te blesteamă.

Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într’un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc. Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi. Ziua aceasta este mare: în ea s’au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri şi care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeaşi lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale şi cu noi dimpreună grăiesc Ţie: pâinea noastră. O, Mare Gazdă! Oaspeţii Tăi sântem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm. Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea. Pâinea este a Ta.

Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu. Dacă e după voia Ta ca sfârşitul zilei de astăzi să fie linia despărţitoare dintre viaţa şi moartea mea, mă voi pleca în faţa voii Tale sfinte. Dacă e voia Ta ca mâine să fiu din nou tovarăş de călătorie al marelui soare şi oaspete la masa Ta, voi da din nou mulţumită Ţie, precum o fac zi de zi. Şi mă voi pleca în faţa voii Tale iarăşi şi iarăşi, precum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti!

(Sfântul Nicolae Velimirovici – Tâlcuire la rugăciunea “Tatăl Nostru” | Editura Predania)

Post Navigation