Știu şi din propria mea experienţă că e greu să-ți ierți dușmanul (IPS Bartolomeu Anania)
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Textul acesta e atât de limpede, încât nu cred că are nevoie de comentarii. Dificultatea nu este aceea de a-l înţelege, ci de a-i respecta clauza. Biata noastră condiţie pământeană, fricţiunile sociale, resentimentele, orgoliul rănit, pofta de răzbunare – împinsă uneori până la vendeta – ne împiedică chiar o reprezentare mentală a iertării totale, până şi a vrăjmaşilor noştri.
Cu toate acestea, porunca şi avertismentul Domnului sunt ferme: De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșalele voastre. Că e foarte greu – nespus de greu – să-ţi ierţi duşmanul o ştiu şi din propria mea experienţă, în pofida faptului că sunt credincios din copilărie, că mă numesc teolog şi că de o viaţă Îi slujesc Domnului.
Într’un moment greu al vieţii mele m’am dus la duhovnicul meu şi i-am spus: – De o bună bucată de vreme mă surprind că nu pot ierta pe cineva care mi-a făcut foarte mult rău, calomniindu-mă, întinzându-mi tot felul de curse şi pândindu-mă pe la toate colţurile. Ce să fac?… – Simplu, mi-a răspuns duhovnicul. Duşmanul pe care nu-l poţi ierta e ca o jivină pe care o duci în spate. Cel pedepsit nu e el, duşmanul, ci tu, care ai devenit robul propriilor tale resentimente. Leacul durează o fracţiune de secundă: Scutură-ţi jivina din cârcă, şi de îndată te vei simţi uşurat şi liber… Am făcut aşa, şi vă recomand această reţetă duhovnicească.
(IPS Bartolomeu Anania – Tâlcuire la rugăciunea “Tatăl Nostru”)